România a mai bifat o ciudățenie politică marca PSD: Florin Manole, fost activist civic, devenit purtător de cuvânt al partidului cu mai puțin de o lună în urmă, a fost uns, peste noapte, ministru al Muncii. O mișcare care stârnește nedumerire și ridică semne de întrebare serioase: pentru ce merite excepționale a fost răsplătit Manole cu un portofoliu atât de important?
Este greu să găsești un răspuns logic sau profesional. Cu un CV politic destul de subțire, fără experiență notabilă în domeniul muncii, relațiilor sociale sau politicilor salariale, Florin Manole pare mai degrabă produsul unei combinații de conjuncturi favorabile și compromisuri de partid decât al unei selecții riguroase de competențe.
Ce urmează, ne întrebăm? Un ministru al Sănătății recrutat dintr-un studio de podcasturi?
Un guvern de sacrificiu și oameni de sacrificat
Într-un context politic în care mulți membri grei ai PSD evită cu grijă expunerea directă într-un guvern perceput ca „guvern de tranziție” sau, mai cinic spus, de sacrificiu, Manole pare să fi fost omul potrivit la momentul potrivit – pentru partid, nu pentru țară. E mai simplu să împingi în față un nume nou, dispus să își joace cartea carierei politice, decât să riști imaginea unor baroni consacrați.
PSD pare să fi intrat în acest joc cu reținere, iar alegerea lui Florin Manole spune multe despre lipsa de viziune sau, și mai grav, despre cinismul cu care este tratată funcția de ministru într-un domeniu esențial pentru milioane de români.
Cafeluță de dozator și trabuc cubanez – metafora unui politician de decor
Cu doar o săptămână înainte de numire, Florin Manole era surprins de paparazzi într-o imagine emblematică: picior peste picior, la o discuție „strategică” cu Rareș Hopincă, savurând un trabuc cubanez lângă o cafeluță ieftină de dozator. O imagine care spune totul despre ruptura dintre aparențe și esență, între gusturile rafinate și realitatea modestă a celor pe care ar trebui să-i reprezinte.
Un contrast care definește, de fapt, întreaga sa numire: Manole se potrivește cu Ministerul Muncii așa cum se potrivește trabucul fin cubanez cu cafeaua de dozator – adică, deloc.
PSD, între improvizații și dispreț față de electorat
Această numire nu este doar o gafă izolată, ci parte dintr-un șir lung de improvizații marca PSD, care se preface că guvernează, dar de fapt își conservă resursele pentru alegerile viitoare. În timp ce România reală se confruntă cu probleme structurale în piața muncii – lipsa forței de muncă, salarii mici, exodul tinerilor – la conducere este instalat un om fără experiență, dar cu discursuri bine calibrate și loialitate de partid recent cimentată.
În concluzie, revenim la o expresie amar-ironică, lansată de Paul Nicolau, alias Pescobar: „Atât s-a putut!”
Atât a putut PSD, atât a permis sistemul, iar Florin Manole e doar simptomul unui sistem politic în care funcțiile sunt trofee, nu responsabilități.
