Comuna Polovragi a fost gazda unei vizite speciale, după ce Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I, și Principesa Alina-Maria a României au ajuns în una dintre cele mai cunoscute zone turistice și spirituale din județul Gorj.
Însoțiți de primarul comunei, Gheorghe Epure, cei doi au vizitat mai întâi Mănăstirea Polovragi, un important lăcaș de cult ctitorit în anul 1505, cunoscut pentru istoria sa impresionantă și pentru numărul mare de pelerini care îi trec pragul în fiecare an.

Programul a continuat cu o incursiune în fascinanta Peșteră Polovragi, unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Oltenia. Considerată de tradiție drept adăpostul lui Zamolxe, zeul suprem al dacilor, peștera îi poartă pe vizitatori într-o lume plină de mistere și legende, pe un traseu de aproximativ 800 de metri accesibili publicului.

Legenda spune că Zamolxe s-ar fi refugiat aici după cucerirea Daciei de către romani, iar locul continuă să fascineze atât prin istoria sa, cât și prin energia aparte pe care numeroși cercetători și vizitatori susțin că au resimțit-o de-a lungul timpului.
Pe parcursul vizitei, oaspeții au descoperit formațiuni spectaculoase și locuri încărcate de simbolism, precum „Tronul lui Zamolxis”, „Fântâna Speranțelor” sau impresionanta formațiune cunoscută sub numele de „Moartea cu Coasa”. De asemenea, peștera adăpostește colonii de lilieci care hibernează aici, un element care contribuie la farmecul și unicitatea locului.

Autoritățile locale consideră că astfel de vizite contribuie la promovarea patrimoniului cultural, spiritual și turistic al comunei, Polovragi fiind una dintre destinațiile care îmbină armonios natura, istoria și tradițiile românești.
Prezența Principelui Nicolae și a Principesei Alina-Maria a reprezentat un moment deosebit pentru comunitate și o oportunitate de a pune în valoare frumusețile și poveștile care au făcut celebră această localitate din nordul județului Gorj.
În aceste vremuri in care guvernele se fac si se desfac la o cafea, regalitatea a fost poate fi dintotdeauna un factor de stabilitate pentru România.




