ACTUALITATE

Tânăr de 18 ani din București, mort într-un accident cumplit de ATV pe Valea Doftanei

Un tânăr de doar 18 ani, din București, și-a pierdut viața în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident produs pe DJ 102I, în zona Valea Doftanei, județul Prahova. Tragedia a declanșat o amplă intervenție a echipelor de salvare și o anchetă complexă, care vizează inclusiv modul în care erau organizate lucrările de pe șosea.

Alarma a fost dată la ora 04:02, printr-un apel la 112, după ce s-a anunțat dispariția unei persoane care se deplasa cu un ATV în zona Valea Doftanei.

Salvamont Prahova a trimis imediat o echipă de intervenție, iar la căutări au participat și pompieri, polițiști și localnici, relatează gazarul.ro.

„Azi-noapte, la ora 4:02, am fost alertați prin 112 că o persoană este dispărută cu ATV-ul pe Valea Doftanei. Am trimis o mașină de intervenție cu trei salvatori montani, pentru a participa la căutări, alături de ISU, Poliție și localnici”, au transmis reprezentanții Salvamont Prahova.

După mai multe ore de căutări, echipele de intervenție au descoperit trupul neînsuflețit al tânărului.

Primele verificări au indicat că vehiculul condus de acesta a lovit violent un utilaj destinat lucrărilor de reabilitare a drumului, aflat staționat pe partea dreaptă a carosabilului.

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a precizat că accidentul s-a produs pe DJ 102I, pe tronsonul dintre Săcele și Valea Doftanei.

„Din verificările preliminare efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în intervalul orar 04:00-08:45, un bărbat, în timp ce conducea un motociclu pe DJ 102I, din direcția Săcele către Valea Doftanei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un utilaj destinat executării unor lucrări, aflat staționat pe partea dreaptă a carosabilului. Din nefericire, în urma impactului, conducătorul motociclului a decedat la fața locului”, au transmis polițiștii.

Ancheta nu se limitează însă doar la stabilirea cauzelor accidentului.

Polițiștii verifică dacă lucrările de pe DJ 102I erau organizate și semnalizate conform prevederilor legale. Deși pentru lucrările de modernizare exista un aviz de principiu, anchetatorii vor stabili dacă utilajul era amplasat regulamentar și dacă șantierul respecta toate normele de siguranță.

„În cadrul cercetărilor vor fi verificate toate aspectele privind modul de desfășurare a lucrărilor și respectarea prevederilor legale incidente”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova.

Inițial, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate la fața locului, ancheta a fost extinsă.

În prezent, cercetările sunt efectuate pentru infracțiunile de ucidere din culpă și efectuarea de lucrări neautorizate. Procurorii vor analiza dacă există responsabilități privind amplasarea utilajului, semnalizarea șantierului și respectarea normelor de siguranță rutieră.

Rezultatele expertizelor tehnice și ale cercetării la fața locului vor stabili dacă tragedia a fost provocată exclusiv de pierderea controlului asupra vehiculului sau dacă eventuale nereguli în organizarea lucrărilor au contribuit la producerea accidentului.

Back to top button