Societatea Britanică de Radiodifuziune (BBC) a anunțat eliminarea a 550 de locuri de muncă, inclusiv din diviziile de știri și conținut, în cadrul unui plan amplu de reducere a costurilor. Decizia vine cu doar câteva zile înainte ca instituția să lanseze oficial noul serviciu BBC News România.
Potrivit Reuters, măsura face parte din strategia noului director general al BBC, Matt Brittin, care și-a propus să reducă cheltuielile organizației cu aproximativ 500 de milioane de lire sterline în următorii trei ani.
BBC încearcă să se adapteze noilor obiceiuri de consum
BBC se confruntă de mai mulți ani cu provocări majore generate de schimbarea modului în care publicul consumă informație și divertisment. Tot mai mulți utilizatori, în special cei tineri, aleg platformele de streaming și serviciile digitale în detrimentul televiziunii și radioului tradițional.
Matt Brittin, fost director în cadrul Google, a fost numit director general al BBC la finalul lunii martie. La momentul anunțului, președintele instituției, Samir Shah, a declarat că organizația are nevoie de o reformă profundă pentru a rămâne competitivă într-un peisaj media aflat în continuă schimbare.
Programe istorice și echipe de producție, afectate de restructurare
O parte importantă a reducerilor va viza operațiunile de știri ale BBC. Instituția a anunțat că unele programe cu tradiție vor fi închise, în timp ce mai multe echipe de producție vor fi comasate pentru eficientizarea activității.
De asemenea, vor fi revizuite și anumite roluri ale prezentatorilor consacrați, în cadrul reorganizării anunțate de conducere.
La ultima raportare oficială, realizată în martie 2025, BBC avea aproximativ 21.500 de angajați. Conducerea estimează că actualul pachet de măsuri va genera economii de aproximativ 160 de milioane de lire sterline.
Până la 2.000 de posturi ar putea dispărea
Planul de restructurare nu se oprește însă aici. BBC a anunțat că alte aproximativ 700 de locuri de muncă din diviziile corporative ar putea fi eliminate în perioada următoare.
În total, instituția estimează că între 1.800 și 2.000 de posturi vor fi desființate în următorii trei ani, ca parte a programului de reducere a costurilor.
BBC News România se lansează pe 23 iunie
În paralel cu reorganizarea internă, BBC își continuă planurile de extindere în Europa Centrală și de Est. Noul serviciu BBC News România va fi lansat oficial pe 23 iunie și va oferi știri și analize dedicate publicului din România și Republica Moldova.
Platforma va aborda teme precum politica internațională, conflictele globale, sănătatea, tehnologia, schimbările climatice și costul vieții.
Proiectul va funcționa alături de BBC News Magyarul, serviciul în limba maghiară lansat recent, iar coordonarea editorială a celor două platforme va fi asigurată de Kateryna Khinkulova.
BBC revine astfel în România după aproape două decenii de absență. Instituția și-a închis redacția în limba română în anul 2008, după 68 de ani de activitate neîntreruptă. Astăzi, BBC operează servicii media în peste 50 de țări din întreaga lume.




