Elevii ar putea influența salariile profesorilor. Ministerul Educației propune noi criterii de acordare a primelor
Ministerul Educației pregătește o schimbare majoră în modul de recompensare a cadrelor didactice. Începând cu anul școlar 2024-2025, profesorii ar putea primi prime salariale în funcție de performanță și de evaluările primite din partea elevilor. În acest sens, autoritățile dezvoltă o platformă online unde vor fi centralizate feedback-urile.
Deși Statutul Elevului permite deja completarea unor fișe de feedback, doar un procent redus dintre elevi și-au exprimat până acum opinia. Potrivit datelor, 10% dintre elevi se tem de eventuale repercusiuni din partea profesorilor, în timp ce 70% consideră că părerea lor nu are greutate.
Dacă noul proiect va fi pus în aplicare, părerile elevilor ar putea avea un impact real asupra recompensării profesorilor prin bonusuri salariale. Salariul de bază nu va fi afectat, susține ministrul Educației, Daniel David.
„Nu-i vorba de a înlocui salarizarea pe care o avem cu una bazată exclusiv pe indicatori, ci de a introduce anumite bonusuri, suplimentar față de un salariu decent pe care îl garantăm pentru acei profesori care obțin performanță”, a explicat ministrul.
Sindicatele contestă obiectivitatea măsurii
Măsura a stârnit reacții puternice din partea sindicatelor. Sorin Țiplea, liderul sindicatului Didactica Vaslui, atrage atenția că, în lipsa unei reforme reale a managementului școlar, evaluările nu pot fi considerate corecte.
„Ministerul Educaţiei evită un lucru fundamental, şi anume reforma managementului şcolar. Trebuie să ne întrebăm dacă cei care fac evaluarea au capacitatea necesară de a face o astfel de analiză reală. Evident că e vorba de subiectivism”, a declarat acesta.
Și părinții ridică semne de întrebare în legătură cu eficiența sistemului propus. Iuliana Constantinescu, președinta Asociației Părinților „Lucian Blaga”, consideră că performanța elevilor nu este întotdeauna meritul exclusiv al școlii.
„Performanţa nu prea se face la şcoală, ci prin eforturi susţinute ale familiei. Performanță poate să însemne și când ai un elev care a intrat cu media 3 la liceu și reușești să îl ridici la 5, 6, 7. Aceea e performanță”, a spus aceasta pentru Antena 3.
Cum se vor acorda primele

Evaluările profesorilor vor ține cont de opiniile elevilor, părinților, colegilor și directorilor. În funcție de scorul obținut, cadrele didactice vor putea primi prime financiare. Reprezentanții sindicatelor insistă totuși că sistemul de evaluare trebuie să fie extins la toate domeniile din sectorul public și să nu fie aplicat doar în învățământ.
Noua măsură, aflată încă în fază de elaborare, ar putea fi aplicată începând cu anul școlar viitor, având ca scop principal îmbunătățirea calității educației din România.




