De la Piața Amzei la Matache și Chibrit, administrația Sectorului 1 pare să desființeze sistematic spațiile comerciale locale, în timp ce producătorii români sunt împinși pe trotuar, iar investițiile publice ajung să deservească afaceri private
În Sectorul 1, piețele tradiționale dispar una câte una, iar în locul lor apar proiecte administrative sau culturale care ridică mari semne de întrebare privind interesul real urmărit de administrația condusă de George Tuță.
Cea mai recentă controversă este legată de Piața Amzei, o investiție publică de aproximativ 12 milioane de euro, construită din taxele bucureștenilor pentru a funcționa ca piață agroalimentară modernă.
Astăzi, în locul producătorilor locali și al comercianților independenți, clădirea găzduiește expoziții private sub brandul Art Safari, în baza unui protocol de colaborare semnat fără licitație publică.
În timp ce organizatorii încasează venituri din bilete și evenimente corporate, micii producători au fost evacuați în stradă.
Iar cetățenii Sectorului 1 primesc, în schimb, o intrare gratuită pe an într-o clădire pe care au plătit-o integral din bani publici.
12 milioane de euro blocate într-o clădire deturnată de la scopul inițial
Piața Amzei nu este o clădire abandonată reactivată temporar.
Este o investiție recentă, ridicată special pentru comerț agroalimentar.
Destinația era clară.
Să deservească locuitorii Sectorului 1 și producătorii români.
În schimb, administrația Tuță a transformat-o într-o rampă pentru business cultural privat, folosind Hotărârea de Consiliu Local nr. 6 din 6 februarie 2025.
Actul a fost contrasemnat pentru legalitate de secretarul general al Sectorului 1, Mirona-Giorgiana Mureșan.
Criticii susțin că mecanismul ales a ocolit licitația publică obligatorie în cazul concesionării unui activ de asemenea valoare.
Asta înseamnă că bugetul local ar fi putut pierde venituri importante.
Prefectura a dormit, iar jocul a fost făcut
La momentul adoptării hotărârii, Prefectura Capitalei era condusă de Mugur Mihai Toader, fost primar PSD al Sectorului 2.
Acesta nu a atacat actul administrativ în contencios, deși existau suspiciuni serioase privind legalitatea protocolului.
Această pasivitate a blocat orice intervenție ulterioară.
Actualul prefect, Andrei Nistor, deși sesizat oficial după preluarea mandatului, nu mai poate acționa din cauza termenului legal de șase luni.
Practic, o decizie administrativă discutabilă a fost protejată prin inacțiune instituțională.
Cine câștigă cu adevărat?
Art Safari este un brand puternic, cu vizibilitate și influență în mediul cultural.
Condus de Ioana Ciocan, proiectul beneficiază de acces privilegiat la spații publice emblematice și generează venituri consistente din:
- bilete;
- sponsorizări;
- evenimente private;
- colaborări corporate.
Nimeni nu contestă succesul de imagine.
Întrebarea este alta:
De ce trebuie ca un business privat să prospere într-o clădire ridicată din bani publici pentru alt scop?
Și mai ales: de ce fără competiție reală?
Piața Chibrit, transformată în birouri
Piața Mureș, cunoscută de bucureșteni drept Piața Chibrit, a fost scoasă din circuitul comercial și transformată în sediu pentru Direcția de Taxe și Impozite Locale a Sectorului 1.
Un alt spațiu destinat comerțului local a fost practic confiscat administrativ.
În loc să susțină economia micilor comercianți, primăria a ales să extindă birocrația.
Matache, promisiunea demolată
Piața Matache a fost pusă la pământ cu promisiunea solemnă că va fi reconstruită.
Promisiunea există încă doar pe hârtie.
În realitate, proiectul bate pasul pe loc, iar locuitorii din zonă au rămas fără una dintre cele mai importante piețe tradiționale din București.
Cine pierde?
Răspunsul este simplu:
cetățeanul și producătorul român.
Fiecare piață închisă înseamnă mai puține opțiuni pentru produse locale și mai multă dependență de marile lanțuri de retail.
În loc să protejeze comerțul autentic și accesul direct dintre producător și consumator, administrația Tuță pare să favorizeze exact opusul.
Un oraș în care piețele dispar este un oraș în care comunitatea pierde.
Iar în Sectorul 1, dispariția lor nu mai pare întâmplătoare.
Pare politică publică.
