ACTUALITATEEVENIMENTE

Astăzi s-a deschis târgul caritabil de Crăciun al Bunicilor din Peștișani

Bunicii Comunității Peștișani au deschis astăzi porțile Târgului Caritabil de Crăciun, transformând o zi obișnuită într-o adevărată sărbătoare a solidarității și a creativității. Evenimentul a adunat laolaltă localnici, artiști și susținători ai comunității, toți animați de dorința de a oferi sprijin seniorilor și de a duce mai departe tradițiile locului.

Vizitatorii au fost întâmpinați cu zâmbete calde și mese pline de obiecte create manual la Centrul de zi: decorațiuni de Crăciun, ornamente tradiționale, picturi și mici cadouri realizate cu răbdare și pasiune de bunicii care își pun sufletul în fiecare detaliu. Nu sunt simple obiecte, ci creații care păstrează tradiția vie.

Fondurile strânse în cadrul târgului vor aduce, înainte de sărbători, pachete cu alimente de bază pentru seniorii din cadrul Clubului Seniorilor Brădiceni, un gest care aduce liniște, siguranță și sentimentul că întreaga comunitate este alături de ei.

Atmosfera a fost completată de parteneriatul cu Centrul Christian pentru persoane cu dizabilități, care au oferit un moment artistic emoționant: muzică folk și o expoziție de pictură realizată de cei de la Centrul Christian. A fost o clipă de lumină și sensibilitate, în care s-a simțit cu adevărat spiritul Crăciunului.

În cadrul evenimentului a avut loc și debutul formației de muzică folk Christian Folk, născută în cadrul proiectului social „Dincolo de dizabilitate: Arta care ne unește”. Formația a susținut primul său concert cu ocazia deschiderii Târgului Caritabil de Crăciun, primind aplauze calde din partea unei comunități care apreciază talentul și curajul acestor artiști speciali.

Centrul Bunicii comunității Peștișani, funcționează din 2019 și este un proiect de suflet care oferă vârstnicilor nu doar servicii de îngrijire, ci și un loc în care se simt prețuiți. Peste 100 de bunici trec pragul centrului în mod regulat, participând gratuit la ateliere creative, activități sociale și monitorizare medicală.

Citește și: Bunicii Comunității Peștișani, model de grijă și demnitate

Acest centru este coordonat de Delia Diaconescu, primul asistent social al județului Gorj după Revoluție, o profesionistă cu trei decenii de experiență în sprijinul oamenilor. Sub coordonarea ei, centrul a devenit un model de bune practici la nivel rural, un loc în care tradițiile sunt încă păstrate cu grijă.

Back to top button