ACTUALITATEȘTIREA ZILEI

BREAKING NEWS: Călin Georgescu cheamă românii să planteze copaci sâmbătă. Va participa personal la o acțiune în Fierbinți-Târg

Călin Georgescu a transmis un mesaj de ultimă oră în care îi îndeamnă pe români să participe la o acțiune națională de plantare de copaci. Acesta a anunțat că sâmbătă, 14 martie, va planta personal un pom în localitatea Fierbinți-Târg, județul Ialomița, alături de cei care vor să i se alăture.

Apel pentru o acțiune de plantare în toată România

Într-un mesaj public, Călin Georgescu a lansat un apel către români să participe la o acțiune simbolică de plantare de copaci în întreaga țară. Inițiativa îi încurajează pe oameni să planteze un pom acolo unde pot, ca gest de responsabilitate față de natură și față de viitor.

Potrivit anunțului, evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să contribuie la această acțiune.

Unde va avea loc acțiunea la care participă Călin Georgescu

Călin Georgescu a precizat că el va planta personal un copac sâmbătă, 14 martie, la ora 12:00, în localitatea Fierbinți-Târg, pe strada Salcâmului nr. 1, cod poștal 927115.

Persoanele care doresc să participe la eveniment sunt rugate să vină cu propriile unelte pentru plantare. Locația exactă va fi disponibilă printr-un link publicat în comentariul inițial al anunțului.

Mesajul integral transmis de Călin Georgescu

„Dragii mei,

Sâmbătă, România plantează.

Fiecare acolo unde poate – nu locul este cel mai important, ci hotărârea noastră de a face un bine pentru țară, acum.

Pentru cei din zonă care vor să ni se alăture, la ora 12 voi planta în localitatea Fierbinți-Târg, pe strada Salcâmului nr. 1, cod poștal 927115. Dacă veniți, vă rog să aduceți unelte proprii.

Linkul pentru locația exactă îl găsiți AICI

Să facem cât mai mult bine, împreună, într-o lucrare unii cu alții și noi, toți, cu Dumnezeu.”

Inițiativa, distribuită intens pe rețelele sociale

Anunțul a fost deja distribuit pe scară largă în mediul online, iar susținătorii fostului candidat la alegerile prezidențiale spun că vor participa la acțiuni similare de plantare organizate în mai multe localități din țară.

Acțiunea de la Fierbinți-Târg este anunțată ca fiind una deschisă publicului și face parte dintr-un apel mai larg adresat românilor de a se implica activ în plantarea de copaci și protejarea mediului.

Back to top button