96 de judecători ai Înaltei Curți au decis că schimbările votate în Parlament sunt neconstituționale. Întrebarea care planează acum asupra întregului sistem: cine ar fi profitat dacă aceste modificări ar fi trecut fără control?
Un semnal de alarmă fără precedent vine chiar din vârful sistemului judiciar din România. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, vineri, să sesizeze Curtea Constituțională a României în legătură cu modificările aduse Codului de procedură penală, considerând că acestea ridică serioase probleme de constituționalitate și pot afecta grav funcționarea justiției.
Decizia a fost luată în cadrul Secțiilor Unite, cu participarea a 96 de judecători, care au apreciat că legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x nr. 228/2026) încalcă mai multe prevederi fundamentale din Constituție.
Printre articolele invocate se află cele referitoare la legalitate, egalitatea în drepturi, dreptul la apărare, procesul echitabil și înfăptuirea justiției într-un stat de drept.
Cu alte cuvinte, Curtea Supremă spune răspicat că legea, în forma adoptată, risca să producă haos procedural și vulnerabilități majore în sistemul penal.
Reunirea și disjungerea dosarelor: un mecanism confuz care poate bloca anchetele
Unul dintre punctele criticate de magistrați privește introducerea posibilității reunirii și disjungerii cauzelor în camera preliminară.
La prima vedere, pare o simplă ajustare tehnică. În realitate, judecătorii spun că textul nu este corelat cu regulile deja existente și creează contradicții serioase.
Judecătorul de cameră preliminară ar ajunge astfel să intervină indirect asupra fondului cauzei, deși rolul său este strict limitat la verificarea legalității urmăririi penale.
În plus, apar întrebări practice fără răspuns clar:
- la ce parchet se restituie cauza;
- cum se separă dosarele reunite;
- cum sunt evitate soluțiile contradictorii;
- ce se întâmplă procedural dacă apar incompatibilități.
În lipsa unor clarificări, riscul blocajelor judiciare devine real.
Părțile, lăsate să-și urmărească singure dosarul
Un alt punct extrem de sensibil este eliminarea obligativității citării la termenele ulterioare din procedura de cameră preliminară.
Noua formulare obligă părțile să urmărească singure evoluția dosarului.
Curtea Supremă atrage atenția că norma este vagă și poate încălca grav dreptul la apărare.
De ce?
Pentru că nu toți cetățenii au acces facil la platforme digitale sau cunoștințe juridice suficiente pentru a monitoriza singuri traseul procedural.
Printre cei mai afectați s-ar afla:
- persoane private de libertate;
- persoane vârstnice;
- victime vulnerabile;
- cetățeni fără acces la internet;
- persoane cu nivel redus de alfabetizare digitală.
Practic, o astfel de modificare risca să transforme dreptul la apărare într-un privilegiu rezervat celor conectați și informați.
„Autoritatea de lucru judecat” care putea bloca aflarea adevărului
Poate cea mai gravă modificare semnalată de Înalta Curte privește caracterul definitiv atribuit concluziilor judecătorului de cameră preliminară în privința legalității probelor.
Asta ar fi însemnat că instanța de fond nu ar mai fi putut analiza ulterior dacă anumite probe au fost obținute ilegal sau neloial.
Curtea Supremă arată că această prevedere contrazice inclusiv jurisprudența constantă a CCR.
Consecința?
O instanță de judecată ar fi putut fi obligată să judece pe baza unor probe discutabile, fără posibilitatea de a interveni.
Este exact tipul de vulnerabilitate care poate afecta grav actul de justiție.
Întrebarea care incomodează: cine ar fi avut de câștigat?
Demersul Curții Supreme pare nu doar justificat, ci absolut necesar.
Pentru că, dincolo de limbajul juridic, întrebarea legitimă rămâne:
cine ar fi beneficiat dacă aceste modificări ar fi intrat în vigoare fără control constituțional?
Cine ar fi câștigat din norme neclare, din limitarea dreptului la apărare, din imposibilitatea reanalizării legalității probelor și din proceduri care pot produce confuzie?
Istoria recentă a arătat că modificările netransparente ale legislației penale nu apar niciodată întâmplător.
De fiecare dată când regulile jocului judiciar sunt schimbate în grabă și fără coerență, suspiciunea legitimă este că cineva speră să obțină avantaje.
De această dată, Curtea Supremă a intervenit la timp.
Rămâne ca CCR să decidă dacă România merge înainte cu o procedură penală coerentă sau acceptă un experiment legislativ care riscă să vulnerabilizeze întregul sistem de justiție.
