Facultatea de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ), din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a obținut acreditarea unui important organism european de evaluare a excelenței în educație, o recunoaștere comparabilă cu standardele marilor universități occidentale, conform observatornews.ro.
Acreditarea a fost acordată de Fundația Europeană pentru Dezvoltarea Managementului (EFMD), organizație independentă cu sediul la Bruxelles, din care fac parte aproape 1.000 de instituții academice și organizații din întreaga lume.
Procesul de evaluare a durat trei ani, timp în care reprezentanții facultății au pregătit aproape 10.000 de documente, însumând aproximativ 600.000 de pagini. Toate materialele au fost analizate de experții europeni pentru a verifica standardele academice, calitatea programelor și performanțele instituției.
Reprezentanții FABIZ spun că această acreditare reprezintă o garanție a excelenței și oferă absolvenților recunoaștere internațională și oportunități mai bune de angajare în companii de top.
În prezent, Facultatea de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine are peste 1.700 de studenți din mai mult de 30 de țări. Cursurile sunt susținute în limba engleză, franceză și germană, iar rata de angajare a absolvenților se apropie de 100%.








