Start oficial pentru înscrierile în creșe și grădinițe. Ministerul Educației a publicat calendarul complet pentru anul școlar 2026–2027, iar părinții trebuie să depună dosarele începând chiar de astăzi
Zi importantă pentru mii de părinți din România.
Începând de luni, 25 mai 2026, debutează oficial procesul de înscriere pentru creșă și grădiniță în anul școlar 2026–2027, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.
Procesul se va desfășura etapizat până la finalul lunii august, iar părinții pot completa în cererea-tip până la trei opțiuni de unități de învățământ, ordonate în funcție de preferințe.
Dosarul trebuie depus la unitatea aleasă ca primă opțiune, iar repartizarea se va face în limita locurilor disponibile și în ordinea criteriilor stabilite de autorități.
Cu alte cuvinte: începe maratonul dosarelor, adeverințelor și alergăturii administrative pe care părinții români îl cunosc deja prea bine.
Pentru că în România digitalizată a lui 2026, înscrierea unui copil încă reușește performanța rară de a combina perfect birocrația anilor ’90 cu stresul epocii moderne.
Prima etapă de înscrieri: 25 mai – 18 iunie
Prima etapă se desfășoară astfel:
- 25 – 29 mai 2026 – colectarea cererilor;
- 2 – 8 iunie 2026 – procesarea cererilor pentru prima opțiune;
- 9 – 12 iunie 2026 – procesarea cererilor pentru a doua opțiune;
- 15 – 17 iunie 2026 – procesarea cererilor pentru a treia opțiune;
- 18 iunie 2026 – afișarea rezultatelor și a locurilor rămase libere.
În această etapă, copiii sunt repartizați în funcție de opțiunile exprimate și de locurile disponibile după finalizarea reînscrierilor.
A doua etapă începe pe 22 iunie
Pentru copiii nerepartizați în prima rundă sau pentru cei care depun ulterior cererile, a doua etapă va avea loc între 22 iunie și 9 iulie 2026:
- 22 – 26 iunie – colectare cereri;
- 29 iunie – 1 iulie – procesare prima opțiune;
- 2 – 6 iulie – procesare a doua opțiune;
- 7 – 8 iulie – procesare a treia opțiune;
- 9 iulie – afișarea rezultatelor.

Etapa de ajustări: ultima șansă
Între 17 și 27 august 2026 se desfășoară etapa de ajustări.
Aceasta este destinată:
- copiilor nerepartizați anterior;
- copiilor care nu au participat la primele două etape;
- copiilor respinși la clasa pregătitoare;
- copiilor de peste 2 ani care solicită înscrierea în grupa mică.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 28 august 2026.
Pe 4 septembrie 2026, toate înscrierile vor fi introduse oficial în sistemul informatic național al învățământului.
Ce acte trebuie depuse la înscriere
Părinții trebuie să pregătească următoarele documente:
- cererea-tip completată cu trei opțiuni;
- copie certificat de naștere al copilului;
- copii acte de identitate ale părinților sau reprezentantului legal;
- adeverință de angajat pentru fiecare părinte;
- sau adeverință privind concediul de creștere copil;
- documente justificative pentru criterii speciale de înscriere.
În cazul trimiterii prin e-mail sau poștă, este necesară și o declarație pe propria răspundere privind corectitudinea datelor.
Pentru părinții divorțați sunt obligatorii documentele privind autoritatea părintească și domiciliul copilului.
Documente suplimentare la începutul anului școlar
La prezentarea efectivă în unitate vor fi necesare:
- adeverință medicală care atestă că minorul este clinic sănătos;
- aviz epidemiologic sau dovada vaccinării;
- documentele trebuie eliberate cu maximum 5 zile înainte de intrarea în colectivitate.
Ce copii pot fi înscriși
La creșă:
- copii între 3 luni și 3 ani
La grădiniță:
- copii între 3 și 6 ani
Ministerul acordă prioritate înscrierii copiilor de 4 și 5 ani, deoarece grupa mijlocie și grupa mare fac parte din învățământul obligatoriu.

Validarea dosarului, pas obligatoriu
După depunere, dosarul trebuie validat de unitatea de învățământ.
Mulți părinți ignoră acest pas și descoperă prea târziu că un document lipsă poate însemna pierderea locului.
Pentru că, inevitabil, sistemul românesc funcționează după regula nescrisă:
poți face totul corect și totuși să afli că lipsește exact hârtia despre care nimeni nu ți-a spus nimic.
Părinții, din nou în cursa dosarelor
Înscrierile din acest an vin într-un context în care locurile din multe creșe și grădinițe publice rămân insuficiente, în special în marile orașe.
Așa că, pentru mii de familii, perioada următoare va însemna nu doar completarea dosarelor, ci și tradiționala loterie administrativă românească:
prinzi loc sau începi să cauți disperat variante private cu taxe cât o rată de apartament.








