Administrația Națională de Meteorologie a reactualizat prognoza meteo pentru finalul săptămânii și anunță o răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile scad semnificativ, iar mai multe regiuni vor fi afectate de ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Vremea se răcește puternic joi, 28 mai
Potrivit ANM, joi vremea va deveni considerabil mai rece în aproape toată țara, cu excepția sud-vestului Olteniei, unde scăderea temperaturilor va fi mai redusă. Cerul va fi variabil, însă temporar se vor semnala înnorări accentuate în centrul, sudul și sud-estul României.
Meteorologii anunță averse pe arii restrânse în Carpații Meridionali, iar după-amiaza și seara ploile se vor extinde în Carpații Orientali, Oltenia, Muntenia și izolat în Dobrogea și Transilvania. Pe alocuri sunt așteptate descărcări electrice și cantități de apă ce pot depăși 15-20 l/mp.
Vântul va avea intensificări în aproape toate regiunile. Cele mai puternice rafale, de 50-70 km/h, sunt prognozate în Moldova, mare parte din Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei. În zonele montane, în special în Carpații Meridionali și Occidentali, vântul poate atinge viteze de 70-90 km/h.
Temperaturile maxime vor varia între 18 și 30 de grade Celsius, iar cele minime vor coborî până la 2 grade în zonele depresionare.
Cum va fi vremea în București

Și în Capitală vremea se va răci considerabil față de zilele precedente. Cerul va avea înnorări temporare, iar pe parcursul zilei sunt posibile averse slabe.
Vântul va sufla slab și moderat, însă în timpul zilei vor exista intensificări de până la 40-45 km/h. Maximele se vor situa între 23 și 25 de grade, în timp ce temperaturile minime vor coborî la 9-12 grade Celsius.
Estimări meteo pentru vineri
Vineri, valorile termice se vor menține sub normalul perioadei în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei. În restul țării, temperaturile vor fi apropiate de mediile specifice finalului de mai.
Cerul va fi variabil spre senin, însă în estul și sud-estul țării sunt posibile ploi de scurtă durată. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, în special în Carpații Meridionali, unde rafalele pot ajunge din nou la 70-90 km/h.
În restul regiunilor, vântul va sufla moderat, cu viteze de 50-60 km/h în Moldova, Transilvania și nordul Dobrogei.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 27 de grade, iar minimele între 1-2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 12-14 grade pe litoral.
În București, vremea va fi frumoasă, însă răcoroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, iar temperaturile maxime vor atinge 24-25 de grade Celsius.








