ACTUALITATEȘTIREA ZILEI

Călin Georgescu, mesaj către români la Târgul de la Domnești: „Poporul ține țara, nu privilegiile”

Călin Georgescu a participat duminică la Târgul istoric de la Domnești, unde a susținut un discurs în fața participanților, punând accent pe rolul oamenilor care muncesc, pe valorile tradiționale și pe unitatea națională.

Adresându-se celor prezenți, Georgescu a afirmat că adevărata forță a României se regăsește în oamenii care muncesc și care, în opinia sa, reprezintă fundamentul națiunii.

„Mă bucur să vă întâlnesc astăzi umăr lângă umăr la Târgul istoric de la Domnești. Vă privesc mâinile bătătorite de muncă, vă privesc ochii. Ei nu văd înfrângere, ei văd România toată, pentru că voi sunteți rădăcina acestui neam, voi țineți țara în picioare”, a declarat Călin Georgescu.

Acesta a făcut referire și la un mesaj transmis anterior, la Târgul de la Izbiceni, unde afirmase că „uraganul va veni”, susținând că, în prezent, schimbarea despre care vorbea este deja în desfășurare.

„La Târgul de la Izbiceni am spus că uraganul va veni, însă, văzându-vă azi, vă spun că uraganul a pornit”, a afirmat el.

În discursul său, Georgescu a invocat momente și personaje importante din istoria României, precum Basarab I, bătălia de la Posada și legenda Meșterului Manole, despre care a spus că reprezintă simboluri ale libertății, sacrificiului și perseverenței.

„Pe aceste meleaguri, Basarab nu a cerut voie nimănui să fie liber, iar la Posada voința unui neam conducător de glie a fost mai puternică decât un imperiu. Peste veacuri, Meșterul Manole ne-a lăsat o lecție simplă și de bun-simț: toată măreția se bazează pe jertfă, credință și perseverență.”

În final, Călin Georgescu a lansat un apel către cei prezenți, criticând clasa politică și susținând că România este susținută de cetățenii săi, nu de promisiuni sau privilegii.

„De aceea, astăzi, aici, la Domnești, să spunem așa: destul. Țara nu se ține din promisiuni și nu se ține din vorbe goale spuse la televiziune. Ei au vorbit, iar voi ați construit prin muncă. Țara se ține prin popor, nu se ține prin privilegii, nu se ține prin minciuni și nu se ține prin comploturi și combinații politice. Poporul ține țara!”, a transmis Călin Georgescu în discursul susținut la Târgul istoric de la Domnești.

Back to top button