Credincioșii din comuna Polovragi și din localitățile învecinate sunt invitați să participe, în perioada 18-19 iulie 2026, la un eveniment religios deosebit organizat de Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Racovița. Cu binecuvântarea ierarhilor, în biserică va fi adus spre închinare veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Parohia „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova.
Evenimentul reprezintă un prilej de rugăciune și întărire sufletească pentru credincioși, care vor avea ocazia să se închine veșmântului uneia dintre cele mai iubite sfinte ale Ortodoxiei. Organizatorii îi așteaptă pe toți cei care doresc să participe la slujbele religioase și să ia parte la momentele de comuniune spirituală pregătite cu această ocazie.
Programul liturgic va începe sâmbătă, 18 iulie, la ora 17:00, cu primirea veșmântului Sfintei Cuvioase Parascheva. De la ora 18:00 va fi săvârșită Vecernia cu Litie, în prezența unui sobor de preoți și diaconi.
Manifestările vor continua duminică, 19 iulie, de la ora 08:00, cu slujba Utreniei, urmată, la ora 09:00, de Sfânta Liturghie. După încheierea slujbei va avea loc sfințirea troiței amplasate pe strada Bisericii Vechi, iar evenimentul se va încheia cu o agapă frățească la care sunt invitați toți participanții.

Reprezentanții parohiei spun că își doresc ca prezența veșmântului Sfintei Cuvioase Parascheva în mijlocul comunității să aducă binecuvântare, sănătate, pace și întărire în credință tuturor celor care vor lua parte la aceste momente de rugăciune.
„Cu aleasă bucurie, vă invităm să luați parte la un moment de profundă trăire duhovnicească la Parohia «Sfinții Împărați Constantin și Elena» din satul Racovița. În perioada 18–19 iulie 2026, biserica noastră va primi spre închinare veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, adus de la Parohia «Sfântul Gheorghe Vechi» din Craiova, spre binecuvântarea și întărirea în credință a tuturor celor care îi vor trece pragul”, au transmis reprezentanții Primăriei Polovragi




