ACTUALITATELIFESTYLE

„DAVID”, musicalul animat epic, ajunge în cinematografele din România de Paște

Light Distribution anunță lansarea în România și Republica Moldova a filmului DAVID, un musical animat produs de Angel Studios. Pelicula va putea fi vizionată în cinematografe începând cu data de 10 aprilie.

Filmul este promovat ca o experiență cinematografică pentru întreaga familie, perfect adaptată perioadei Paștelui. Povestea aduce în prim-plan teme universale precum curajul, credința și destinul, inspirate din una dintre cele mai cunoscute relatări biblice.

Povestea care inspiră generații

Istoria lui David și Goliat rămâne una dintre cele mai puternice metafore ale confruntării dintre frică și credință. Filmul propune publicului o reflecție simplă, dar profundă: care sunt „uriașii” pe care fiecare trebuie să-i învingă în propria viață.

Povestea tânărului păstor David arată cum, prin credință și determinare, chiar și cele mai mari obstacole pot fi depășite. În contextul sărbătorii Paștelui, producția evidențiază figura Împăratului David, una dintre cele mai importante personalități biblice, cunoscut pentru psalmii săi și pentru rolul său spiritual.

Succes global și realizare tehnică

Filmul a înregistrat un succes important la nivel internațional, devenind una dintre cele mai de succes producții ale studioului Angel Studios. Cu încasări de aproximativ 22 de milioane de dolari în weekendul de lansare și peste 83,9 milioane de dolari la nivel global, „DAVID” a atras atenția publicului din întreaga lume.

Citește și: Avertisment ANSVSA înainte de Paște: riscurile ascunse ale cozonacilor cumpărați de pe rețelele de socializare

Producția impresionează și prin realizarea tehnică, fiind creată de o echipă globală formată din peste 400 de artiști și specialiști în animație, care au contribuit la efectele vizuale spectaculoase.

Sinopsis

Acțiunea are loc într-un sat liniștit, unde David, un tânăr păstor, pare un băiat obișnuit. Destinul îl alege însă pentru o misiune mult mai mare. În momentul confruntării cu uriașul Goliat, lupta devine simbolul curajului și al credinței.

Prin încredere în Dumnezeu, hotărâre și talent, David reușește să depășească încercările și devine un simbol al speranței pentru poporul său. Un singur moment de curaj îi schimbă destinul și deschide drumul către ceea ce avea să devină, în timp, regele Israelului.

Distribuția vocală în limba română

Versiunea dublată în limba română reunește o distribuție apreciată, din care fac parte Pavel Bartoș, Bogdan Farcaș, David Măruță și Răzvan Rește, alături de alți actori cunoscuți. Filmul va fi disponibil atât în variantă subtitrată, cât și dublată în limba română, iar pentru publicul din Transilvania va exista și o versiune în limba maghiară.

O inițiativă socială de Paște

Cu ocazia lansării, Light Distribution anunță și o inițiativă socială. O parte din încasările obținute din vânzarea biletelor va fi direcționată către SOS Satele Copiilor România, pentru sprijinirea copiilor și tinerilor din programele organizației.

Inițiativa are și o dimensiune personală pentru Lucian Mustață, fondatorul companiei, care a beneficiat în trecut de sprijinul acestei organizații și a rămas implicat în susținerea copiilor vulnerabili.

Back to top button