Una dintre cele mai cunoscute și discutate nedreptăți din istoria științei mondiale îl are în centru pe savantul român Nicolae Paulescu (1869–1931). Descoperitor al unui extract pancreatic cu efect antidiabetic, denumit de el pancreină, Paulescu nu a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1923. Distincția a revenit canadienilor Frederick Grant Banting și John J.R. Macleod, deși cercetările românului fuseseră publicate anterior într-o revistă științifică internațională.
Un parcurs academic excepțional
Născut la București, Nicolae Paulescu și-a început formarea intelectuală în România, continuându-și studiile universitare la Paris. Aici a obținut nu mai puțin de trei doctorate – în medicină, științe și chimie biologică – o performanță rară chiar și pentru elitele academice ale vremii. A profesat o perioadă ca medic în Franța, însă a ales să se întoarcă în țară, refuzând o carieră universitară occidentală, pentru a contribui la dezvoltarea medicinei românești.
Revenit la București, Paulescu a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină, unde a publicat un monumental tratat de fiziologie în trei volume (1919–1921), considerat una dintre lucrările fundamentale ale domeniului în Europa de Est.
Pancreina – descoperirea care a schimbat istoria diabetului
Deși activitatea sa științifică a cuprins multiple arii ale fiziologiei, numele lui Nicolae Paulescu este legat definitiv de tratamentul de bază al diabetului. În iulie 1921, savantul a prezentat, în cadrul Societății de Biologie, rezultatele cercetărilor sale privind un extract pancreatic capabil să reducă glicemia. O lună mai târziu, studiile au fost publicate în prestigioasa revistă Archives Internationales de Physiologie, editată simultan în Franța și Belgia.
Descoperirea a fost recunoscută oficial prin acordarea brevetului de invenție „Pancreina și procedura fabricației sale”, însă recunoașterea supremă, Premiul Nobel, a ocolit România.
Nobelul care nu a mai venit niciodată
În 1923, Comitetul Nobel a decis să recompenseze cercetările canadiene privind insulina. Descoperirea lui Paulescu a rămas, astfel, în umbră. Profund afectat, savantul român a încercat să-și apere prioritatea științifică, adresându-se forurilor academice internaționale și Comitetului Nobel. Demersurile sale au rămas fără rezultat, iar Paulescu a murit în 1931 fără ca această nedreptate să fie reparată.
Citește și: Ioan Moraru a câștigat Premiul Nobel pentru Pace
Istoricul Nicolae Iorga îl descria drept un om sobru și discret, a cărui operă reală devenea evidentă abia după dispariție:
„Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu și-ar fi dat seama de opera pe care acest om o avea în urma sa.”
Lupta pentru recunoaștere post-mortem
După moartea savantului, fostul său discipol Ionel Pavel a dus, timp de aproape patru decenii, o adevărată campanie pentru recunoașterea meritelor lui Paulescu. Abia în 1969, directorul Institutului Nobel, Arne Tiselius, a admis într-o corespondență oficială că Paulescu ar fi meritat Premiul Nobel și că decizia din 1923 a fost intens criticată în mediul științific internațional.
Umbra antisemitismului
Imaginea lui Nicolae Paulescu este însă profund marcată de controversele ideologice. În anii ’20, savantul a devenit un militant vocal al antisemitismului, publicând numeroase texte împotriva evreilor și francmasoneriei. În 1922, alături de A. C. Cuza, a fondat Uniunea Națională Creștină, unul dintre primele partide europene care au adoptat zvastica drept simbol.
Pentru mulți istorici, această poziționare extremistă a contribuit decisiv la marginalizarea sa internațională și ar putea explica, cel puțin parțial, lipsa recunoașterii oficiale.
Un destin paradoxal
Nicolae Paulescu rămâne o figură paradoxală a istoriei românești:
un om de știință de talie mondială, pionier în tratamentul diabetului, dar și un intelectual care a îmbrățișat o ideologie profund nocivă. Între nedreptatea științifică și responsabilitatea morală, destinul său continuă să provoace dezbateri aprinse, la mai bine de un secol de la marea descoperire care ar fi putut schimba definitiv istoria Premiului Nobel.
